În primul rând, știați că coniacul este indicat în acele vremuri de temperaturi mai scăzute, datorită conținutului ridicat de alcool?
Și că degustarea este mai bună datorită concentrării mirosurilor în zilele cele mai reci?
Să știți că coniacul, țuica sau țuica, ca și alte băuturi distilate, este un produs decursiv al distilării vinului și se consumă de obicei după mese în pahare.
Și, prin urmare, conține în jur de 40 până la 60% din conținutul de alcool în volum.
Apărând în jurul secolului al XII-lea în regiunea Congnac din Franța, regiunea producea deja vin alb cu conținut scăzut de alcool.
Foarte apreciat în Marea Britanie și țările scandinave.
Cu toate acestea, producătorii s-au confruntat cu unele dificultăți, una fiind taxele mari pe care guvernul francez le aplica băuturilor exportate.
Și alta a fost că băutura era extrem de delicată, stricandu-se rapid.
În acest sens, s-au hotărât să distileze o parte din vin, cu alcoolul obținut, cu conținut ridicat de alcool și foarte concentrat, acesta să fie destinat exportului.
Cu aceasta, consumatorul ar adăuga apă și ar genera un vin nou, pe lângă utilizarea acestui concentrat pentru a crește gradul vinului alb obișnuit.
Însă, acest concentrat a ajuns să îmbătrânească de-a lungul anilor în butoaie de stejar, pierzând mult din arderea sa și având o colorație mai caramel.
În acest fel, a apărut cunoscutul coniac.
Obținut în mod obișnuit din struguri verzi sau poate fi produs și din suc de fructe fermentat.
Ca prune, mure, cireșe, măr, piersici sau caise.
În acest sens, coniacul este de obicei savurat rece ca gheața și cu o colorație mai deschisă.
Acest tip de băutură se caracterizează prin a fi de un caracter nobil, având imaginea asociată cu bunul gust.
Această băutură fină este foarte apreciată în țările din Est, vândută la un preț ridicat.